Skip to content
Str. Nicolae Bălcescu, nr.1
Luni-Vineri: 08:00 - 16:00
Tel/Fax: 0248-724.411
primaria_viasului@yahoo.com

Bun venit!

Primăria comunei Valea Iașului

Județul Argeș

Cultură

Cultura se desfăşoară cu precădere în cadrul celor două cămine culturale (situate în satele Valea Iaşului şi Mustăţeşti) şi a celor trei biblioteci (cea comunală cu un numar de 9.200 volume și cele din cadrul şcolilor generale Valea Iaşului și Mustăţeşti).

Din iunie 2009 s-a înființat ansamblul de cântece și jocuri populare „MANDRULIȚA”, director ing. Sorin Calea, coregraf: Stelian Ilie, corepetitor: Ion State.
Ansamblul a participat la festivalul județean în 29 mai 2010, unde a obținut un loc fruntaș la prima participare, și la zilele comunelor Valea Iașului, Cicanești, Aninoasa, la zilele Argeșului și Muscelului, la festivalul „Braulețul ” 2010, unde a luat locul întâi.

In data de 6 iunie 2014 Ansamblul Mandrulita Valea Iasului a castigat locul I la Concursul de dansuri si jocuri populare Constantin Popescu Judet .

Scriitorul Sorin CALEA a avut onoarea de a reprezenta cultura romana la Barcelona in martie 2012 . iar in august 2012 a participat la cel mai important targ de carte :CARTE LA NISIP -Mangalia 2012 unde a lansat doua carti , romanul SARFUTUL PERLA, LA SUFLETE PERECHE  si volumul TABLOUL 45 ,alaturi de ALEX STEFANESCU si ADRIAN CIOROIANU , fiind singurul argesean invitat pana acum la acest important targ de carte.

Slujbele pentru sărbătorile religioase ortodoxe precum şi celelalte obiceiuri creștineşti se oficiază în cele cinci biserici situate în satele: Valea Iaşului, Bărbălăteşti, Borovineşti, Cerbureni și Mustăţeşti şi în capela din incinta spitalului PNF.

La nivel local sportul este bine definit prin echipa de fotbal a comunei care în anul 2006 a ocupat locul I şi în anul 2007 a ocupat locul 2 în divizia D1, în prezent evoluând în Divizia D (Liga a IV-a).

Ne mândrim cu existenţa în comuna Valea Iaşului, sat Ungureni a Spitalului de Pneumoftiziologie cu un număr de 310 paturi, cu două cabinete medicale individuale, o farmacie în satul Valea Iaşului și într-un viitor apropiat și în satul Mustăţeşti.

Biserica din lemn "Sf. Ioan Botezătorul"

Sursa foto: https://ro.m.wikipedia.org/

Cea mai veche atestare documentară este consemnată în cazul a două sate, satul Cerbureni, în hrisovul din 1 iunie 1475, prin care Basarab cel Bătrân întăreşte jupânului Stance și fratelui sau Badea, trei sate întregi și jumătate din satul.

Cerbureni și satul Valea Iaşului în hrisovul domnesc din 4 aprilie 1523, dat la Târgovişte de voievodul Radu de la Afumaţi, prin care întăreşte Mănăstirii Argeş mai multe sate, printre care și Iaşii.

Teritoriul comunei a aparţinut Mănastirii Curtea de Argeş până la reforma agrară din 1864. Din unele date locale, comuna Valea Iaşului apare ca unitate administrativ – teritorială în jurul anului 1785. Aşezările omeneşti au fost dispersate pe dealurile localităţii, pe locul actualelor sate Cerbureni (dealul cu cerbi) Bărbălăteşti (sălaşul bătrânului Barbă Lată), Borovineşti (de-a lungul văii dintre cele două dealuri).

În comuna Valea Iaşului există în prezent trei monumente istorice situate într-un cadru natural pitoresc, astfel:

  • Spitalul de Pneumoftiziologie Sfântul Andrei construit în anul 1940 pe culmea unui deal din satul Ungureni, în mijlocul pădurii de brazi, pini și stejari. Poziția sa privilegiată îl transformă într-o comunitate specifică ce-i asigură pacientului o deplină securitate și confortul fizic şi psihic necesar integrării rapide într-un nou mod de viaţă în care sunt tratate cu profesionalism diverse afecţiuni ale plămânilor.
  • Biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în anul 1855 în satul Valea Iaşului 
  • Biserica din lemn „Sf. Ioan Botezătorul” construită în anul 1801, două monumente istorice în care ani de-a rândul localnicii din comuna Valea Iaşului au venit să-şi liniştească sufletul, două frânturi ale istoriei localităţii.